Cum a fost prima dată?

Cum a fost prima dată? Stai să-ți zic!

Plec de acasă (nu în grabă, ca de obicei) și mi-e tare frig, deși am pe mine un hanorac îmblănit și geacă. Vreau/am nevoie de ceva dulce. Intru în trei Mega Image-uri ca să descopăr că nu vreau nimic din ce-i acolo. Gata, știu! Mă duc la Emre să îmi iau baclava din aia pufoasă. N-ajung decât pe la jumătatea drumului, moment în care constat, stând de vorbă cu cineva la telefon, că am obosit al naibii de tare. Mă opresc și simt că trebuie să mă așez undeva.

Persoana de la telefon e una sceptică; îmi spune că nu ar fi trebuit să fac ce am făcut ieri, că de aia îmi e rău și că… Hai, bine! Fii atent, dacă tu ai avea un accident, dacă, să zicem, ți s-ar întâmpla tocmai ție asta, tu, care nu ai pățit mai nimic niciodată, și ai pierde mult sânge, ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar gândi ca tine?!

Cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde. Nu există substitut pentru sângele uman, iar în medie, este nevoie de 500.000 de unități anual, în România. 60% din populație va avea nevoie de sânge la un moment dat al vieții, cu toate că doar 2% donează. Dacă donatorii eligibili ar dona sânge periodic, de la patru până la șase ori pe an, necesarul unităților de sânge ar fi acoperit. Plus că donarea de sânge e o procedură sigură și benefică pentru sănătate, studii recente demonstrând că reduce cu 30% riscurile apariției bolilor cardiovasculare prin scăderea tensiunii arteriale, iar donatorii trăiesc mai mult decât media populației.

Cum a fost prima dată? A fost minunată.

Îmi era tare frică și știam de la Oana că mulți sunt respinși pe diferite motive și, în secret, lașitatea din mine spera să se întâmple asta și cu mine. Da’ noroc că’s sănătoasă tun.

Am completat un chestionar, după care am schimbat trei cabinete, ca să mi se dea răspunsul pozitiv, deși una dintre asistente era ușor în dubii din cauza unei plombe de acum o lună și unui tatuaj făcut de aproape un an. Siguranța e pe primul loc, dom’le!

Știi când degetele ți se fac sloi, începi să tremuri și să cauți 101 motive pentru care ai rupe-o la fugă? Dacă nu, înseamnă că știi sigur râsul ăla isteric de „scapă-mă de aici”. Da, le-am experimentat pe amândouă în mai puțin de 10 minute.

Și iată-mă cu acul în venă, cu sunetul ăla ciudat care pompează lângă mine și cu Connect-r (sau cum s-o scrie) în față, pe un ecran suspendat. Super dandi, relaxat, viața e frumoasă, dar până când simți că ești secat de lichidul ăla căruia nu prea i-ai acordat așa mare atenție. Până acum. Mi se face foarte sete și încep să mă uit în tavan, la cât de frumoase sunt neoanele astea. Din rai, apare un asistent blondin, care mă ia de mână și îmi zice că așa e prima dată. Îmi dă scaunul pe spate, iar eu îi zic că mi-e tare sete. Mai am un pic, o să îmi aducă când termin.

Da. Doare. Simți că ești ușor neajutorat și că ai vrea să oprești procesul, dar când se termină, când ieși pe ușă cu mâna bandajată și cu carnetul de donator, te simți ca un veteran de război. Ca un erou. Te simți bine cu tine, chiar dacă până atunci nu erai. Știi că ai făcut ceva bine și că alții beneficiază de pe urma ta. Ești important și util societății din care faci parte.

Sper că nu te-am speriat. Corpurile noastre se comportă și simt diferit. Cel puțin, știu că peste trei luni, mie nu îmi va mai fi atât de teamă.

Înainte să te duci, mănâncă bine și bea apă. Eu m-am asigurat și cu o Milka Oreo în buzunar după. Aici găsești un articol interesant despre procesul donării.

Fii și tu un erou. Donează!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *