timișoara, by night

Cum am cunoscut-o pe Timi – partea întâi

Știi cum e atunci când cunoști pe cineva nou, care te uimește din prima clipă? Cineva care e prezent în gândurile tale mai mereu, indiferent de lucrurile pe care faci.

Acel cineva pentru mine, de câteva zile încoace, e un oraș. Timișoara. În puținul timp petrecut împreună, am trecut prin toate stadiile unei relații; ne-am uitat urât unul la altul, ne-am certat, ne-am împăcat, am dansat, ne-am ținut de mână, ne-am îmbrățișat pe străzi în plină noapte, ne-am zâmbit în soare, ne-am dezvelit și am stat în frig, am socializat cu alte ființe, am cam făcut de toate mai pe scurt. Cert e că îl iubesc. Tare mult.

Lăsând gluma la o parte, am ajuns în Timișoara din noroc. Cu câteva săptămâni în urmă mă plimbam aiurea pe site-uri și am dat de un eveniment care mi-a captat atenția, anume vernisajul Salonul Fotografului Român, unde era și o categorie de concursuri. De obicei, eu nu câștig niciodată nimic, în afară de experiență (nici măcar la Cola – capacele-mi zic să mai încerc), dar se pare că anul ăsta n-am noroc în dragoste, dar am la concursuri (ceea ce pare mai rentabil, sincer). Așadar, m-am apucat să mă înscriu cu drag și spor la diferite categorii, urmărindu-le pe cele din București. Nu știu cum am făcut, dar peste câteva zile. Marcel îmi trimite un mail plin de fericire, în care sunt minunata câștigătoare a unui workshop foto de călătorie cu Cristian Tzecu, de la Momente.ro. În Timișoara.

Recunosc că primul gând a fost că e prea departe și că o să fac 100 de ore cu trenul până acolo.

Până la urmă, mi-am făcut curaj și am plecat singură în neant. Ce-o fi, o fi.

Am ajuns în Timișoara vineri la 6 a.m., îmbrăcată c-un hanorac, că așa e fain la București, să sfidezi frigul. Ei bine, treaba asta nu prea era faină și acolo, mai ales după o noapte întreagă de pogo cu niște liceeni gălăgioși din tren. Toată lumea era cu pufoaicele înfășurate tandru peste trup, iar eu în popoul gol, cu un geamantan târâitor și un ghiozdan de 15 kile-n spate. Mă postez în fața gării și înjur în gând. Google maps-ul nu vrea să mă ajute deloc, iar taximetriștii sunt la fel de idioți ca ăia de acasă. În ciuda faptului că e prea dimineață, bulevardul e plin de mașini, iar la intersecție claxoanele cântă o frumoasă serenadă.

O iau ușurel spre centru, pe jos. Încă nu știu cum ajung la hostelul unde mi-am rezervat două nopți, dar măcar mă mai încălzesc. Apreciez că frigul nu mă lasă să-nchid ochii grei de somn și cu cât mă apropii mai mult de inima orașului, observ că mașinile dispar treptat și se instalează liniștea. Ba chiar văd și că soarele răsare, iar lumina e una plină de magie.

Am să revin cu detaliile cazării în cea de a doua parte. Momentan să îți spun puțin despre motivul pentru care am ajuns acolo, adică workshopul, la care am învățat să fac mai multe cu aparatul meu foto.

ruxandradiana.com

 

De la workshop am plecat cu multe informații, pe care încă le diger, iar faptul că fiecare participant a primit feedback pe munca de teren a fost tare util. Am vorbit despre încadrare, lumina de zi și cea de noapte, oameni, oamenii împreună cu poveștile lor, precum și procesarea digitală. A fost un program fotografic intens, atât fizic cât și creativ.

 

Vic Satmari a fost ghidul walking-tour-ului de sâmbătă, un om care știe cum stă treaba cu istoria și cu ce ar trebui să găsești într-o agenție de turism. Dacă vrei să cunoști orașul cu adevărat, el e cel mai potrivit să îți explice despre cetate și despre ce face Robu cu copacii din Piața Libertății și cu săpăturile din centru.

ruxandradiana.comruxandradiana.com

ruxandradiana.com

ruxandradiana.com

ruxandradiana.com

ruxandradiana.com

Următoarea escapadă fotografică, organizată de Cristian va fi în weekendul 1 – 3 mai și vizează Lacul Ochiul Bei, Cascada Beușnitza și Valea Minișului. Găsești mai multe detalii în curând pe pagina lui publică, dacă te interesează.

ruxandradiana.com

Partea a doua a poveștii vine în câteva zile. O să vorbesc de cele mai mișto chestii pe care le-am descoperit în Timișoara și de ce m-am îndrăgostit de orașul ăsta. Pân-atunci, să ne bucurăm de primăvară 🙂 Uite aici și ceva melodios, abia scos din cuptor de Silent Strike, căruia îi dau replay de două zile încoace.

2 răspunsuri la „Cum am cunoscut-o pe Timi – partea întâi”

  1. Marcel Eremia

    Frumos scris, ilustrat dar mai ales simțit pulsul orașului meu de baștină. Mulțumesc pentru aprecieri, mă bucur că pot fi la un moment dat al vieții cuiva, purtătorul de mesaje bune și dătătoare de fericire!

    Succes în continuare. Aștept cu nerăbdare episodul 2 din zonă. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *